Când ai apărut în viața mea, o lumină s-a aprins în inima mea, ca un fulger. Era lumina iluziilor pierdute și regăsite. Apoi, mi-ai spus ceva ce-a făcut ca acea lumină să se stingă brusc,
lăsându-mă să stau complet, în întuneric. Acel întuneric era „lumina” fricii. Apoi, ai fost aceeași dintotdeauna, ba chiar mai bună decât niciodată; și luminița iar s-a aprins… Iar mi-a fost luminată inima… Din păcate, această luminiță nu strălucește ca înainte. Doar pâlpâie… intermitent, ca și cum s-ar putea stinge în orice moment.
Știi? La început credeam că asta e lumina Speranței; o speranță pentru tine… Dar cu fiece zi ce trece, îmi dau seama că nu e așa…
Author: Valeriu
WhatsApp emoticons
Real life WhatsApp emoticons :))))
Inimă vs rațiune
Încet-încet, totul pare să meargă în reluare apoi… totul se oprește: intră ea în scenă. Ca prin farmec, bătăile inimii se accelerează și îmi vine să-i strig numele. „PRIVEȘTE-MĂ!”, gândesc nerăbdător. Unde naiba e Cupidon, acum, când am nevoie de el, să tragă una din săgețile lui? Se pare că e în vacanță. Și ea, trece ca și cum eu n-aș exista. Din nou, inima mea e frântă. 
Ca într-o lume paralelă, sunt sigur că nimeni nu a văzut toate astea. Doar rațiunea îmi spune: „Nu-ți pierde timpul aiurea: meriți mai mult decât atât!” Nu știu ce să-mi răspund așa că stau, în tăcere… N-aș avea nici un argument. Să-i explic, n-ar înțelege. Poate pentru că, acum, gândesc cu inima și rațiunea n-are loc acolo, în gândirea ei…
Cine spune că iubirea neîmpărtășită e doar o nebunie trecătoare?
Eu iubesc pentru amândoi, chiar dacă ea nu mă iubește…
Scrisoare către o străină
Nu m-ai lăsat niciodată să îți arăt cum sunt cu adevărat. Nu mi-ai oferit nici o șansă
prin care să-ți arăt ce ți-aș putea oferi: ce ai putea fi alături de mine. Ești singura ce mă face să mă simt viu, ce-mi oferă energia de care am nevoie să mă mișc. O iau razna doar cu o privire de-a ta. Știu că aș rămâne fără respirație, mut chiar, dacă mi-ai șopti numele sau m-ai atinge. Habar nu ai ce trezești în mine. Flacăra dinlăuntrul meu se trezește când îmi vorbești și se stinge dacă nu-mi scrii, măcar… Pentru că tu, fără a fi prima, vei fi întotdeauna unica.
A fi sau a nu fi
Să te îndepărtezi sau să încerci?
Unul din lucrurile cele mai grele din viață e să alegi dacă să te îndepărtezi sau să mai încerci, totuși, încă o dată. Cu siguranță toți ne-am aflat, cândva, în situația asta, de-a lungul vieții. O situație în care nu știi cum să te comporți, ce să faci. Dacă te îndepărtezi, cu timpul poate că uiți dar… 
întotdeauna vei avea acea îndoială în suflet: „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”. N-ai cum să știi. Niciodată nu poți ști ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi făcut un lucru sau altul. Ceea ce contează e că te-ai îndepărtat. Asta a fost alegerea ta și nu mai poți da înapoi. Oricât de mult ai încerca, nu te poți întoarce în timp, să ajungi în momentul în care ai făcut o alegere, pentru a putea calcula șansele, să poți face, totuși, ceva. Dar îți spun, să nu dai înapoi și să nu îți pară niciodată rău de alegerea făcută pentru că ai încercat, totuși, să faci ceea ce ai crezut în momentul acela că e mai bine pentru tine. Și dacă nu ai luat în calcul și pe celelalte persoane, care au rămas în urmă, ca amintiri și-atât… știi că nu vei mai putea face nimic să schimbi ceea ce a fost. Totuși, întotdeauna să calculezi orice pas pe care îl faci, pentru a putea fi sigur că NU mai e nimic de făcut decât să alegi cel mai bun sau mai puțin rău lucru (sau acțiune). Dar, dacă încă mai crezi că există ceva pentru care MERITĂ să lupți, nu înceta să o faci! Pentru că, astfel, vei putea zâmbi, privind în trecut. Dacă totul iese cum vrei, vei zâmbi fericit. Dacă nu, vei zâmbi, totuși, spunându-ți că NU TE-AI DAT BĂTUT!
Îți spun: LUPTĂ PENTRU CEEA CE ÎȚI DOREȘTI dar… fără să faci rău. LUPTĂ și ÎNVINGE!
Spune-mi
Spune-mi că nu mai simți nimic… că nu mai ai emoțiile pe care le aveai când știai că mai e puțin până să ne revedem. Că nu mai ai un zâmbet de la o ureche la alta când mă vezi și nu mai tresari atunci când cineva-mi pomenește numele. 
Că nu te mai gândești la mine nici măcar o secundă și că statusurile mele nu-ți mai oferă nici o speranță. Spune-mi că nu mai fierbi dacă cineva-mi face avansuri; că nu-ți mai amintești cu drag de momentele petrecute alături de mine și că sărutările mele au fost doar un capriciu al tău: că nu ți-a păsat de ele. Spune-mi că nu-ți pasă dacă râd sau plâng și că, pentru tine, nu contează dacă sufăr… că nu mă mai vrei lângă tine.
SPUNE-O!
În schimb, îți promit că n-o să te mai deranjez niciodată!…
Mi-e dor de tine…
Mi-e dor. Mi-e atât de dor de tine…
Doare să știu că nu mai sunt în mintea ta și, poate cel mai mult, că pot fi înlocuit cu altul. Că amintirile cu mine vor fi îngropate să facă loc altora, mai frumoase… Dar, până la urmă, poate că ai meritat ceva mai bun. Și astfel, amândoi am pierdut. Mi-ar plăcea să fiu la fel ca înainte dar îți jur… mi-e imposibil să mai simt ceva pentru alta și că pentru mine exiști doar tu și încă mă simt legat de tine, chiar dacă tu nu mai ești. Ai fost tot ce mi-am dorit mereu și ai plecat luând cu tine TOTUL. Mi-a rămas în inimă tatuat numele tău și tu știi asta. Tu încă nu știi cine ești iar eu… sunt cel mai prost din toți câți există. Fără să știm, când ne-am sărutat ultima oară, ne-am sărutat de despărțire.
Și când vei plânge pentru că nu te îmbrățișează…
Când vei vrea să te iubească el…
Am fi putut fi TOTUL, construindu-l din NIMIC. Dar totul s-a terminat, ca majoritatea lucrurilor. Dar nu asta m-a distrus. M-a distrus faptul că eu credeam că totul va fi bine, că totul depindea de timp, că vom fi împreună mai devreme sau mai târziu (preferam mai devreme). Și poate graba asta a făcut ca lucrurile să meargă prost. Ne-am grăbit și-am căzut în abis. Încă mai cred că lucrurile ar fi mers mult mai bine decât ne merg acum dar… de ce să sufăr? Am putea să ne prefacem că n-a fost niciodată nimic.
Suntem doar doi străini, acum… doi străini ce împart niște amintiri…
Mi-e dor… mi-e atât de dor de tine…
Vino
Ce s-ar întâmpla dacă ți-aș spune că pot șterge durerea și tristețea?
Ce s-ar întâmpla dacă ți-aș insunua că, lângă mine, ai putea zbura fără să te gândești, măcar o clipă, că nu ai aripi? M-ai crede?
Și dacă ți-aș spune că te aștept de mai mult timp decât îmi pot aminti? Te-ar surprinde asta?
Vino cu mine și te voi învăța să dormi pe nori fără a-ți desprinde picioarele de pe pământ! Să facem din fericire, nu un scop ci un stil de viață. Fii tu! Fără temeri, fără prejudicii, fără inhibiții… Fă ca râsul tău sincer să fie contagios, transformându-se într-o epidemie, a cărei vindecare să n-o caute nimeni. Complexitatea vieții e simplă, dacă ai „ochelarii” potriviți. Vino cu mine și-ți voi arăta toate astea și mai multe…
Cu drag, Valeriu.
Gânduri
Alegându-te pe tine, am ales imposibilul. Dar inimii mele îi plac provocările. Am ales să mă îndrăgostesc, fără să mă gândesc la durerea ce m-ar putea mistui.
Ai creat, înlăuntrul meu, vise, iluzii, zâmbete… dar acum sunt distruse… însă bucățelele sunt acolo, și tresaltă pline de speranță ori de câte ori îmi scrii sau vorbești…
Urăsca faptul că nu sunt unicul, dar iubirea îmi joacă feste ori de câte ori mă gândesc la ochii tăi, îmbrățișările pe care încă nu ți le-am dat… și iar mă îndrăgostesc… iar, și iar, și iar… Știu că niciodată nu vei fi o amintire… ci te vei fi transformat în visul meu… în aspirațiile mele… Și, într-o zi, nu voi mai suporta și-ți voi spune tot ceea ce ai însemnat pentru mine… pentru acest necunoscut.
Ce naiv…
Scrisoarea unui copil
Astăzi, mătușa mi-a spus că vă pot scrie, pentru că a trecut deja un an de când nu ați venit acasă… Mi-a mai spus că, acolo unde sunteți, e bine, că e multă mâncare și jocuri în fiecare zi, ca să nu vă plictisiți. Mi-au mai spus că acolo e cald și bine, că aveți televizor și tot ce trebuie, așa că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic.
Dar vă voi spune un secret, dar când vă întoarceți, să nu le spuneți nimic mătușii, pentru că se va supăra pe mine. Mami, am crescut încă vreo doi centimetri și anul ăsta m-am purtat frumos dar… mi-e dor să-mi citești o poveste și, chiar dacă mătușa îmi citește una în fiecare noapte, în casă parcă nu e la fel… Și… tati… am mai împlinit un an și când te vei întoarce, voi putea câștiga jocul pe care-l jucam și voi primi dulciurile promise…
Ei, și chiar dacă mătușa a spus că sunteți bine, am pus deoparte câteva pături și, cu banii pe care mi-i dă bunica ori de câte ori mergem la ea, v-am cumpărat o mulțime de dulciuri. Și.. știu că aveți de toate dar promit că vă las să vă jucați cu păpușile și ursuleții mei când veniți dar… vă rog mult, întoarceți-vă, pentru că mi-e foarte dor de voi… 🙁 și când o întreb pe mătușa dacă pot veni să vă vizitez, îmi spune că cerul e foarte departe…
