Nihil Absque Amore
Tipic:
-Iubito, mergem la fitness împreună?
-Vrei să zici că-s grasă?
-Eu am întrebat dacă vrei să mergem împreună la fitness.
-Adică vrei să zici că-s grasă, nu?
-Hooo băăă! Calmează-te!
-Ce vrei să zici? Că-s și isterică, de-acum. Nu?
Noi, bărbații, nu avem nici o șansă în față la așa ceva 🙁
Toată lumea crede că viața mea e perfectă; că am de toate și că pentru mine e ușor să trec peste orice. Că sunt bine mereu dar… nu e totul așa cum pare. Știu: din exterior totul pare 
astfel dar, privite din interior, lucrurile se schimbă. Totul e invers. Bine-nțeles că am și bucurii, am parte de lucruri frumoase însă… există și tristețe, voci stinse… ce strigă după ajutor. Din fericire, nu se întâmplă prea des. În mod normal, toți știm să ascundem tristețea în spatele unui zâmbet și să părem puternici, de parcă nimic nu ne-ar putea doborî. Dar, asta… numai până se lasă seara…
Vând castel în care m-am săturat să aștept prințesa care, dacă ajunge, ajunge oricum prea târziu, cu o trăsură cu roțile murdare (cu siguranță) și care-o să-mi murdărească frumusețe de podea. Dacă vine, totuși, să-i spuneți că m-am dus departe, să sărut broaște, că poate s-o transforma vreuna în ce-mi doresc… 
-Hai, conectează-te! Hai, odată! De ce naiba nu te conectezi?
Până la urmă s-a conectat. Deschizi fereastra cu ea și zâmbești privindu-i poza de profil micuță, acolo jos, în dreapta. O deschizi… o închizi… Nu o închizi de tot. O micșorezi, lăsând-o acolo, așteptând să vezi cerculețul ăla verde cu un 1 în mijloc, semn că persoana aceea ți-a scris. Aștepți. Postezi ceva. Actualizezi pagina o dată la câteva secunde. Și iar refresh… Te etichetezi în 5 poze. Dai like la 10 pagini și începi să pui comentarii la toată lumea fără nici un alt motiv decât pentru ca ea când va da „refresh” să vadă că ești conectat. Continui cu astea ignorând pe toate celelalte care au timp pentru tine. Tu aștepți să îți scrie ea. Doar ea contează. Închizi fereastra de chat cu ea, supărat. Asta doar câteva secunde. Nu poți rezista. O deschizi iar și privești. Totuși, încă nici un mesaj. Celelalte persoane continuă să-ți scrie, ușor iritate. Nu le răspunzi. Pur și simplu nu ai chef. O aștepți doar pe ea.
E ora 1:00 noaptea și tu încă mai aștepți. Mâine dimineață te trezești devreme dar nu pleci la somn pentru că ea încă mai e conectată și mai ai trista speranță că-ți va scrie. Atunci, îți trece prin minte că poate și-a lăsat Facebook-ul deschis și că, de fapt, nici nu e la PC. Ideea asta îți rămâne în cap următorul sfert de oră, cu încă 5 postări, 30 de pagini și alte 50 de comentarii noi. Dar ea tot nu îți scrie. De ce naiba nu scrie?
Mai dai un „refresh”. Ea apare prima: a postat ceva. I-a comentat un fraier. Ea i-a răspuns. E online. Vorbește cu altul. E online dar NU PENTRU TINE! „Deconectează-te! Deconectează-te! Dacă nu ești online pentru mine, nu fi pentru nimeni!!!!!” Astea sunt gândurile tale. Și îți dorești din tot sufletul să nu mai stea pe net ca să nu mai vorbească cu ăla. Închizi fereastra nervos. Și… dintr-o dată, dispare punctulețul ăla verde. S-a deconectat. Acum îți pare rău. „Întoarce-te! Hai, intră iar. Intră să vorbești și cu mine…” Dar nu intră… Mai aștepți puțin și când, sătul de atâta așteptat, dai să închizi facebook-ul, ea revine. Poate că fraierul ăla a lăsat-o în pace și acum o să vorbească și cu tine. Trece un timp în care nu spune nimic și apoi… se deconectează iar. Dar de data asta nu mai revine. Închizi totul și te duci să dormi.
Va fi o noapte lungă…
Vouă, tuturor celor care citesc aceste rânduri, vreau să vă pun niște întrebări. Sunt scurte. E un mic test. Un mic test care vă va dezvălui dacă sunteți sau nu îndrăgostiți cu adevărat. Vă voi „vorbi” la persoana a 2-a, singular.
Ți-ai petrece toată noaptea așteptând persoana iubită?
Zâmbești atunci când o vezi?
Ți-ai lăsa inima străpunsă de un glonte pentru a-i salva viața?
Răspunde cu sinceritate! De fapt… nu. Nu trebuie nici să răspunzi, măcar. Pur și simplu îți voi spune că ești îndrăgostit/ă. Da! Ești… de persoana care ți-a venit în minte în momentul în care ai citit întrebările. Și poate că zâmbești…
Bine-ați venit la jocul vieții!
Aici nu poți pune pauză și salva sau nu, nu te poți întoarce și nici șterge. Tot ceea ce poți face e 
să avansezi sau să ieși. Aici tot ce faci rămâne salvat: uneori ceea ce salvezi nu e important, uneori vei greși sau vei rămâne împotmolit încercând să treci vreun nivel și, chiar dacă e greu, vei reuși. Alteori, ceea ce salvezi te va ajuta să continui jocul. Trebuie să joci bine pentru că totul trece repede și, înainte să-ți dai seama, se poate termina. Aici nu vei avea multe șanse așa că, folosește-te bine de cele ce ți se oferă. Vei întâlni jucători ce te vor ajuta să continui jocul dar ai grijă: unii vor încerca să te împiedice să evoluezi. Înainte să începi, două sfaturi: Joacă bine, făcând jocul să fie distractiv și glorios, pentru tine și… BUCURĂ-TE DE EL!
Începe jocul: SUCCES!
Scriu ca să vă spun cine sunt, cine am fost…
Sunt unul din mulți dar, în brațele sale am fost, in anumite momente, UNIC.
Am fost un „pentru totdeauna” care s-a sfârșit ca orice poveste…
Sunt un zâmbet pierdut dar am fost, demult, zâmbetul său… zâmbetul pe care atât l-am iubit… 
Sunt un cufăr plin de praf dar am fost cufărul acela plin de vise.
Sunt doar urma sărutărilor pe care le primeam.
Sunt doar aerul ce o mângâie dar am fost fiecare suspin al ei…
Sunt un cântec trist dar, am fost melodia ei, versurile și al ei „Te iubesc!”.
Am fost un „NOI” dar acum sunt doar ceea ce-a rămas: EU.
Am fost prezentul său iar acum sunt trecutul…
Aveam chef să rămân pentru totdeauna. Să te îmbrățișez îndelung și să-ți șoptesc, tandru, că te iubeam cu tot sufletul; cu tot corpul. Să-ți ofer pielea mea, ca pe-o hârtie, pe care mâinile tale să deseneze mângâieri mute. Dar aceste dorințe au murit, acum… Probabil pentru că ai preferat să cauți iubiri ieftine, de-o clipă. Și-am învățat că nu poți avea totul în viață și că, uneori, e mai bine să spui ADIO.
Poate c-am greșit: nu eram unul pentru celălalt ci doar ne completam pentru un timp. Nimic mai mult. Dar, NU! Nu suntem făcuți unul pentru celălalt. Nici tu nu ești făcută pentru mine, nici eu pentru tine.
Îmi doream să te fac să plângi să-ți pot săruta fiecare lacrimă… Să te fac să râzi, să-ți pot săruta zâmbetul. Să te fac să mă îmbrățișez dar… tu deja simțeai asta pentru ALTCINEVA.
Orice moment poate fi al tău. Luptăm pentru lucruri fără sens: depindem de câte cineva, credem că ceea ce e bun e rău și ceea ce e rău e bun. Credem că un Ferrari sau, un BMW ne calmează neputința și ne va face mai fericiți. Știi? Asta nu ne face fericiți cu adevărat. E mai frumos să te trezești dimineața și cineva să-ți spună: „Bună dimineața! Cum ai dormit? Te-ai foit încontinuu!”. E mai frumos să mergi pe stradă să te privească lumea și să îți zâmbească. E mai frumos să primești un mesaj care să-ți bucure ziua. E mai frumos să ai pe cineva lângă tine care MERITĂ! E mai frumos adevărul spus în față, chiar dacă doare și să trimiți la naiba minciunile… CU MINCINOȘI CU TOT. Cel mai bine e să te lași dus de val…
Așa că, trăiește, luptă și vezi, ai grijă: SĂ MERITE persoana pentru care LUPȚI! Dar, NICIODATĂ nu te da bătut!