Am păstrat adânc in suflet mirosul ploii într-o zi fierbinte de vară, zâmbetul tău de copilă dulce si parfumul ce-ai lăsat pe perna-mi în ziua când ai plecat. .
Am rămas mut, realizând că nu te voi mai revedea. Tu vrei să zbori iar, lângă mine, te vei simți captivă. Așa că, te las să-ți întinzi aripile și să te lași purtată de vânt. Un vânt ce te va duce departe… Departe de mine…
Dar voi purta meru, în suflet, mirosul ploii, zâmbetul tău de copilă dulce și ochii ăia… Doamne, ochii ăia!…
Category: file de jurnal
Inimă vs rațiune
Încet-încet, totul pare să meargă în reluare apoi… totul se oprește: intră ea în scenă. Ca prin farmec, bătăile inimii se accelerează și îmi vine să-i strig numele. „PRIVEȘTE-MĂ!”, gândesc nerăbdător. Unde naiba e Cupidon, acum, când am nevoie de el, să tragă una din săgețile lui? Se pare că e în vacanță. Și ea, trece ca și cum eu n-aș exista. Din nou, inima mea e frântă. 
Ca într-o lume paralelă, sunt sigur că nimeni nu a văzut toate astea. Doar rațiunea îmi spune: „Nu-ți pierde timpul aiurea: meriți mai mult decât atât!” Nu știu ce să-mi răspund așa că stau, în tăcere… N-aș avea nici un argument. Să-i explic, n-ar înțelege. Poate pentru că, acum, gândesc cu inima și rațiunea n-are loc acolo, în gândirea ei…
Cine spune că iubirea neîmpărtășită e doar o nebunie trecătoare?
Eu iubesc pentru amândoi, chiar dacă ea nu mă iubește…
A fi sau a nu fi
Să te îndepărtezi sau să încerci?
Unul din lucrurile cele mai grele din viață e să alegi dacă să te îndepărtezi sau să mai încerci, totuși, încă o dată. Cu siguranță toți ne-am aflat, cândva, în situația asta, de-a lungul vieții. O situație în care nu știi cum să te comporți, ce să faci. Dacă te îndepărtezi, cu timpul poate că uiți dar… 
întotdeauna vei avea acea îndoială în suflet: „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”. N-ai cum să știi. Niciodată nu poți ști ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi făcut un lucru sau altul. Ceea ce contează e că te-ai îndepărtat. Asta a fost alegerea ta și nu mai poți da înapoi. Oricât de mult ai încerca, nu te poți întoarce în timp, să ajungi în momentul în care ai făcut o alegere, pentru a putea calcula șansele, să poți face, totuși, ceva. Dar îți spun, să nu dai înapoi și să nu îți pară niciodată rău de alegerea făcută pentru că ai încercat, totuși, să faci ceea ce ai crezut în momentul acela că e mai bine pentru tine. Și dacă nu ai luat în calcul și pe celelalte persoane, care au rămas în urmă, ca amintiri și-atât… știi că nu vei mai putea face nimic să schimbi ceea ce a fost. Totuși, întotdeauna să calculezi orice pas pe care îl faci, pentru a putea fi sigur că NU mai e nimic de făcut decât să alegi cel mai bun sau mai puțin rău lucru (sau acțiune). Dar, dacă încă mai crezi că există ceva pentru care MERITĂ să lupți, nu înceta să o faci! Pentru că, astfel, vei putea zâmbi, privind în trecut. Dacă totul iese cum vrei, vei zâmbi fericit. Dacă nu, vei zâmbi, totuși, spunându-ți că NU TE-AI DAT BĂTUT!
Îți spun: LUPTĂ PENTRU CEEA CE ÎȚI DOREȘTI dar… fără să faci rău. LUPTĂ și ÎNVINGE!
Gânduri
Alegându-te pe tine, am ales imposibilul. Dar inimii mele îi plac provocările. Am ales să mă îndrăgostesc, fără să mă gândesc la durerea ce m-ar putea mistui.
Ai creat, înlăuntrul meu, vise, iluzii, zâmbete… dar acum sunt distruse… însă bucățelele sunt acolo, și tresaltă pline de speranță ori de câte ori îmi scrii sau vorbești…
Urăsca faptul că nu sunt unicul, dar iubirea îmi joacă feste ori de câte ori mă gândesc la ochii tăi, îmbrățișările pe care încă nu ți le-am dat… și iar mă îndrăgostesc… iar, și iar, și iar… Știu că niciodată nu vei fi o amintire… ci te vei fi transformat în visul meu… în aspirațiile mele… Și, într-o zi, nu voi mai suporta și-ți voi spune tot ceea ce ai însemnat pentru mine… pentru acest necunoscut.
Ce naiv…
Destin jucăuș
Într-o zi, destinul a decis că trebuie să cunosc pe cineva care mă va schimba, că, într-un moment, cineva își va intersecta drumul cu al meu. Niciunul din noi nu știa asta dar destinul avea totul bine pus la punct. Așa că, în puțin timp, o necunoscută a început să-mi știe viața și fiecare colțișor al inimii, fiind în același timp motivul meu de a zâmbi zi de zi.
Puțin câte puțin m-a făcut să cred că ÎNCĂ MAI EXISTĂ PERSOANE MINUNATE! M-a făcut mereu să zâmbesc și știu că într-o zi, va deveni cea mai frumoasă amintire avută vreodată. Și, dacă într-o zi, pleacă, o voi reinventa! Pentru că știu că nu voi putea trăi fără ea lângă mine.
Și știu sigur că niciodată nu va înceta să existe pentru că-mi voi zgândări memoria continuu, ca să-mi amintească de ea. Și știu că nu sunt cel mai bun sau important lucru din viața ei dar, chiar și așa, găsește timp pentru mine.
Era doar o necunoscută dar, în puțin timp s-a transformat în tot ceea ce am. E EA! Și dacă într-o zi n-o voi mai putea vedea sau spune cât de minunată și unică e, vreau să știe de acum (și să nu uite) că puține sunt ca ea și.. eu am găsit-o!
A fi sau a nu fi… puternic
În fond, tuturor ne place să credem că suntem puternici. Că putem lupta împotriva a tot ce vine, că am putut fi puternici cu ceea ce a fost ieri și că vom putea ține piept cu ceea ce va veni mâine. Dar, în adâncul sufletului nostru știm că nu e așa. Pentru că, să fii puternic, nu înseamnă să ai o carapace dură sau să te ascunzi în spatele unei măști. Să fii cu adevărat puternic înseamnă să accepți cum ești cu adevărat. Să știi că poți fi rănit dar să te ridici. Înseamnă să accepți durerea și s-o digeri; și asta n-o poți face de pe-o zi pe alta: ai nevoie de timp. 
Dar, cum avem tendința să fim nerăndători și nu ne place să așteptăm, alegem întotdeauna drumul cel mai scurt. Alegem să ne costumăm în ceva ce nu suntem și să ne prefacem. Da! Să ne prefacem: asta ne place mai mult decât orice. Tuturor ne place să ne prefacem că loviturile pe care le primim nu ne dor, să zâmbim în fața tuturor, să ieșim în stradă părând puternici, pentru ca nimeni să nu știe că, de fapt, suntem rupți în bucățele, pe dinăuntru. Că suntem atât de distruși încât ne umplem timpul cu orice prostie, oricât de mică, doar ca să nu ne gândim la asta, pentru că doar gândindu-ne, ne-ar durea. Numai că, uneori… DOAR UNEORI, trebuie să încetăm să mai fim atât de „puternici” și să privin înlăuntrul nostru și să ne relaxăm pur și simplu. Nu vrem să o facem, e adevărat, pentru că asta ar însemna să avem parte de o zi tristă… Dar TREBUIE.
Cum? E simplu: Pui melodiile tale preferate, te întinzi în pat și, dacă e nevoie să plângi… plângi! Plângi atât cât e nevoie! Asta nu te face să fii slab ci… te face UMAN. Trebuie, uneori, să încetăm să mai fim puternici pentru că, avem atâta suferință în noi încât, odată și-o dată va exploda. Și poate nu va fi cel mai bun moment pentru asta.
Balada unei sâmbete seara
Mi-am petrecut aproape tot timpul ascunzându-mă în spatele cuiva pentru a o putea privi, pentru a înregistra în memoria-mi fiecare gest și zâmbet al său. Creierul meu s-a transformat într-o cameră video pentru ca inima mea să poată vedea oricând cel mai frumos film vreodată înregistrat, din toată lumea…
Ce e iubirea?
Iubire înseamnă să acționezi fără să gândești; să te lași dus de val. Să râzi și să plângi. E bucurie. Pasiune. Gelozie. Nebunie. Câștigarea încrederii. E un foc fără flacără. Înseamnă 
să zâmbești fără un motiv anume. Înseamnă să visezi cu ochii deschiși. Să zbori fără aripi. În dragoste nu există reguli sau distanță – totul e posibil. Iubire înseamnă când ți-e dor. Înseamnă să mă trezesc în fiecare dimineață și să vreau să te am alături. Înseamnă să primesc un mesaj de la tine și să-mi înveselească toată ziua. Înseamnă să-ți spun „Te iubesc” ori de câte ori, prostioarele tale, îmi smulg un zâmbet, chiar dacă sunt trist. Înseamnă să simți că lumea-n jur se oprește. Înseamnă să te sărut în fiecare minut și să nu mă satur niciodată.
Iubirea ești TU!
Păreri
Toată lumea crede că viața mea e perfectă; că am de toate și că pentru mine e ușor să trec peste orice. Că sunt bine mereu dar… nu e totul așa cum pare. Știu: din exterior totul pare 
astfel dar, privite din interior, lucrurile se schimbă. Totul e invers. Bine-nțeles că am și bucurii, am parte de lucruri frumoase însă… există și tristețe, voci stinse… ce strigă după ajutor. Din fericire, nu se întâmplă prea des. În mod normal, toți știm să ascundem tristețea în spatele unui zâmbet și să părem puternici, de parcă nimic nu ne-ar putea doborî. Dar, asta… numai până se lasă seara…
Cine sunt eu?
Scriu ca să vă spun cine sunt, cine am fost…
Sunt unul din mulți dar, în brațele sale am fost, in anumite momente, UNIC.
Am fost un „pentru totdeauna” care s-a sfârșit ca orice poveste…
Sunt un zâmbet pierdut dar am fost, demult, zâmbetul său… zâmbetul pe care atât l-am iubit… 
Sunt un cufăr plin de praf dar am fost cufărul acela plin de vise.
Sunt doar urma sărutărilor pe care le primeam.
Sunt doar aerul ce o mângâie dar am fost fiecare suspin al ei…
Sunt un cântec trist dar, am fost melodia ei, versurile și al ei „Te iubesc!”.
Am fost un „NOI” dar acum sunt doar ceea ce-a rămas: EU.
Am fost prezentul său iar acum sunt trecutul…