Alegându-te pe tine, am ales imposibilul. Dar inimii mele îi plac provocările. Am ales să mă îndrăgostesc, fără să mă gândesc la durerea ce m-ar putea mistui.
Ai creat, înlăuntrul meu, vise, iluzii, zâmbete… dar acum sunt distruse… însă bucățelele sunt acolo, și tresaltă pline de speranță ori de câte ori îmi scrii sau vorbești…
Urăsca faptul că nu sunt unicul, dar iubirea îmi joacă feste ori de câte ori mă gândesc la ochii tăi, îmbrățișările pe care încă nu ți le-am dat… și iar mă îndrăgostesc… iar, și iar, și iar… Știu că niciodată nu vei fi o amintire… ci te vei fi transformat în visul meu… în aspirațiile mele… Și, într-o zi, nu voi mai suporta și-ți voi spune tot ceea ce ai însemnat pentru mine… pentru acest necunoscut.
Ce naiv…
Scrisoarea unui copil
Astăzi, mătușa mi-a spus că vă pot scrie, pentru că a trecut deja un an de când nu ați venit acasă… Mi-a mai spus că, acolo unde sunteți, e bine, că e multă mâncare și jocuri în fiecare zi, ca să nu vă plictisiți. Mi-au mai spus că acolo e cald și bine, că aveți televizor și tot ce trebuie, așa că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic.
Dar vă voi spune un secret, dar când vă întoarceți, să nu le spuneți nimic mătușii, pentru că se va supăra pe mine. Mami, am crescut încă vreo doi centimetri și anul ăsta m-am purtat frumos dar… mi-e dor să-mi citești o poveste și, chiar dacă mătușa îmi citește una în fiecare noapte, în casă parcă nu e la fel… Și… tati… am mai împlinit un an și când te vei întoarce, voi putea câștiga jocul pe care-l jucam și voi primi dulciurile promise…
Ei, și chiar dacă mătușa a spus că sunteți bine, am pus deoparte câteva pături și, cu banii pe care mi-i dă bunica ori de câte ori mergem la ea, v-am cumpărat o mulțime de dulciuri. Și.. știu că aveți de toate dar promit că vă las să vă jucați cu păpușile și ursuleții mei când veniți dar… vă rog mult, întoarceți-vă, pentru că mi-e foarte dor de voi… 🙁 și când o întreb pe mătușa dacă pot veni să vă vizitez, îmi spune că cerul e foarte departe…
Poți pleca
Nu pot lăsa să dispară oxigenul de care am nevoie zi de zi. Nu-mi pot lăsa inima distrusă pentru că nu am încercat. Nu ești doar o prietenă: ești TU!
Zâmbetul tău… acei nenorociți fluturi pe care-i simt ori de câte ori te văd… Ești acel „Pentru totdeauna” pe care-l văd în viitor. Ești fiecare lacrimă ce-mi scaldă ochii ori de câte ori ne certăm. Ești tu și fiecare sărut pe care încă nu ți l-am dat. Și… ești cea pe care sunt pe cale să o pierd pentru că am fost fraierul ce-a pierdut timpul ce-l mai aveam de petrecut împreună… de teamă. Acum, bine… poți pleca… pentru că fraierul ăsta e viteaz, acum… acum poate respira știind că a încercat și știe că va pierde…
Bun rămas
Mi se pare amuzant! Chiar credeai că voi fi alături de tine, mereu, chiar și după toate astea? Că te voi iubi o eternitate chiar dacă nu mă băgai în seamă? Vreau să știi că s-a terminat! Îmi pot continua drumul singur. Că fără să-mi dau seama, am uitat de tine! Nu mai am nevoie să mă îmbrățișezi ca să mă simt mai bine și nici să te văd zâmbind pentru a fi fericit! NU! Acum, tot ce vreau, e să ies cu prietenii și să mă distrez ca niciodată! Și… de ce nu, să cunosc o fată care să știe să mă aprecieze așa cum tu nu ai știut s-o faci. Nu am nevoie de tine. De fapt, NU MAI AM nevoie de tine! Am amintirile cu tine care valorează mai mult… Chiar dacă, trebuie să recunosc, întotdeauna voi păstra amintirea sărutărilor tale; n-au fost multe dar au fost de neuitat. Sper să te bucuri de viață așa cum am eu de gând să o fac. Acum, mai mult ca niciodată…
Destin jucăuș
Într-o zi, destinul a decis că trebuie să cunosc pe cineva care mă va schimba, că, într-un moment, cineva își va intersecta drumul cu al meu. Niciunul din noi nu știa asta dar destinul avea totul bine pus la punct. Așa că, în puțin timp, o necunoscută a început să-mi știe viața și fiecare colțișor al inimii, fiind în același timp motivul meu de a zâmbi zi de zi.
Puțin câte puțin m-a făcut să cred că ÎNCĂ MAI EXISTĂ PERSOANE MINUNATE! M-a făcut mereu să zâmbesc și știu că într-o zi, va deveni cea mai frumoasă amintire avută vreodată. Și, dacă într-o zi, pleacă, o voi reinventa! Pentru că știu că nu voi putea trăi fără ea lângă mine.
Și știu sigur că niciodată nu va înceta să existe pentru că-mi voi zgândări memoria continuu, ca să-mi amintească de ea. Și știu că nu sunt cel mai bun sau important lucru din viața ei dar, chiar și așa, găsește timp pentru mine.
Era doar o necunoscută dar, în puțin timp s-a transformat în tot ceea ce am. E EA! Și dacă într-o zi n-o voi mai putea vedea sau spune cât de minunată și unică e, vreau să știe de acum (și să nu uite) că puține sunt ca ea și.. eu am găsit-o!
Un nou început
E timpul pentru un nou început. E timpul să scriu un nou capitol în viața mea. O nouă poveste din care tu nu faci parte. Tu ai vrut asta, așa că nu mai e nimic de făcut.
Poate, nu direct dar.. comportamentul tău a dus la ruptură… Întotdeauna am fost un bărbat care nu renunță cu una cu două și am încercat de-atâtea ori să fac lucrurile să funcționeze între noi… Dar, ca orice altă ființă umană, și eu obosesc… ajung la limită…
Nu-ți pot promite c-o să fiu bine pentru că știu sigur că îmi va fi greu să mă recuperez dar, cu timpul, pote că voi reuși să-i regăsesc un sens vieții mele…
Scrisoare de adio
Taci! Ascultă, doar. Pentru un moment, nu respira; închide ochii și concentrează-te. Asculți, da? E inima mea! Nu ești conștientă de schimbările pe care TU le faci înăuntrul ei. Dar astăzi, îți voi explica eu. Știi momentele alea în care ochii tăi mă privesc cu dispreț? Ei, atunci e momentul în care se face mică-mică…
Îți amintești cuvintele, frazele pe care le scoteau buzele-ți, vrând să mă rănească? Eu am tăcut… însă ea a plâns. Îți amintești când m-ai făcut să mă simt inferior? Atunci a fost momentul în care s-a frânt în două… Astăzi, au rămas două părți din ceea ce a fost o singură inimă ce încearcă să supraviețuiască orelor, uitării și… ție. Nu voiam nimic ieșit din comun, pur și simplu pe cineva care să mă iubească. Să se comporte cu mine așa cum merit. Și dacă nici acum nu înțelegi, TU erai specială. Nu pentru cine ești ci pentru că erai cu mine. Poate că nu ți-ai dat seama că, ceea ce era frumos, nu era doar chipul tău, ci ceea ce vedeai in ochii mei ce te priveau. Nu că ai fi tu unică, ci doar eu… îndrăgostit. Chiar și așa, încerci să menții acea superioritate, fără să-ți dai seama că tot ce-a fost mai frumos în viața ta… e că eu ERAM parte din ea. Îți mulțumesc pentru faptul că nu mi-ai oferit șansa de a te cunoaște cu adevărat… probabil m-ai fi dezamăgit, după cum spuneai chiar tu.
Problema e că… încă mai port amintirea ta… De ce-aș minți? N-am încetat să te iubesc. Încearcă să găsești pe cineva care să simtă pentru tine măcar jumătate din ce am simțit eu în prima zi când te-am văzut…
N-ai înțeles nimic, așa e? Mi-am dat seama. Vezi? Aici e problema: eu am sentimente… Tu, însă…
A fi sau a nu fi… puternic
În fond, tuturor ne place să credem că suntem puternici. Că putem lupta împotriva a tot ce vine, că am putut fi puternici cu ceea ce a fost ieri și că vom putea ține piept cu ceea ce va veni mâine. Dar, în adâncul sufletului nostru știm că nu e așa. Pentru că, să fii puternic, nu înseamnă să ai o carapace dură sau să te ascunzi în spatele unei măști. Să fii cu adevărat puternic înseamnă să accepți cum ești cu adevărat. Să știi că poți fi rănit dar să te ridici. Înseamnă să accepți durerea și s-o digeri; și asta n-o poți face de pe-o zi pe alta: ai nevoie de timp. 
Dar, cum avem tendința să fim nerăndători și nu ne place să așteptăm, alegem întotdeauna drumul cel mai scurt. Alegem să ne costumăm în ceva ce nu suntem și să ne prefacem. Da! Să ne prefacem: asta ne place mai mult decât orice. Tuturor ne place să ne prefacem că loviturile pe care le primim nu ne dor, să zâmbim în fața tuturor, să ieșim în stradă părând puternici, pentru ca nimeni să nu știe că, de fapt, suntem rupți în bucățele, pe dinăuntru. Că suntem atât de distruși încât ne umplem timpul cu orice prostie, oricât de mică, doar ca să nu ne gândim la asta, pentru că doar gândindu-ne, ne-ar durea. Numai că, uneori… DOAR UNEORI, trebuie să încetăm să mai fim atât de „puternici” și să privin înlăuntrul nostru și să ne relaxăm pur și simplu. Nu vrem să o facem, e adevărat, pentru că asta ar însemna să avem parte de o zi tristă… Dar TREBUIE.
Cum? E simplu: Pui melodiile tale preferate, te întinzi în pat și, dacă e nevoie să plângi… plângi! Plângi atât cât e nevoie! Asta nu te face să fii slab ci… te face UMAN. Trebuie, uneori, să încetăm să mai fim puternici pentru că, avem atâta suferință în noi încât, odată și-o dată va exploda. Și poate nu va fi cel mai bun moment pentru asta.
Te-am ales…
Iti cunosc slabiciunile, gandurile si as putea spune, curajul. Ti-am simtit teama si bucuria, frica de necunoscut si de nou. Ti-am urmat fiecare centimetru de piele cu mangaierile mele, iti cunosc adevarata culoare a ochilor si stalucirea din ei cand ma vad. Sunt parte din sufletul tau, din inima ta, din viata ta. Te pot recunoaste dupa mers, parfum sau doar dupa clinchetul zglobiu de clopotei din rasul tau. Sunt stapanul viselor tale dar acum…
Fugi! Ascunde-te! Fugi de ceea ce suntem, de ceea ce simti! Dar cand vei vedea ca ceea ce avem noi nu vei mai intalni vreodata, intoarce-te! Te voi astepta cu un sarut, un “Te iubesc” si o imbratisare de aia… de “Mi-a fost un dor nebun de tine!”. Si-ti spun acum, “Adio” cu multa durere, nu pentru ca vreau, ci pentru ca TU ai ales pentru amandoi…
Balada unei sâmbete seara
Mi-am petrecut aproape tot timpul ascunzându-mă în spatele cuiva pentru a o putea privi, pentru a înregistra în memoria-mi fiecare gest și zâmbet al său. Creierul meu s-a transformat într-o cameră video pentru ca inima mea să poată vedea oricând cel mai frumos film vreodată înregistrat, din toată lumea…