Corpurile acestea nemaivăzute [femeile n.r.] îi atrăgeau, dar bărbații nivalke nu îndrăzneau să intre [în peșteră n.r.]. Le văzuseră mâncând: înghițeau carnea peștelui cu gura de sus dar înainte o mestecau în gura de jos. Între picioare, aveau dinți. 
Atunci, bărbații aprinseră focuri, chemară muzica apoi cântară și dansară pentru femei.
Ele stăteau în jurul focului, cu picioarele încrucișate.
Bărbații dansară toată noaptea. Se unduiau, se învârteau, și zburau precum fumul și păsările.
Când se iviră zorii, căzură frânți. Femeile îi luară la îngrijit și le dădură apă să bea.
Unde ele șezuseră, pământul a rămas plin de dinți.
Eduardo Galeano – „Memoria Focului”
