jurnalul lui valeriu – Page 2 – Blogul lui Valeriu

Mi-e dor de tine…

Mi-e dor. Mi-e atât de dor de tine…
Doare să știu că nu mai sunt în mintea ta și, poate cel mai mult, că pot fi înlocuit cu altul. Că amintirile cu mine vor fi îngropate să facă loc altora, mai frumoase… Dar, până la urmă, poate că ai meritat ceva mai bun. Și astfel, amândoi am pierdut. Mi-ar plăcea să fiu la fel ca înainte dar îți jur… mi-e imposibil să mai simt ceva pentru alta și că pentru mine exiști doar tu și încă mă simt legat de tine, chiar dacă tu nu mai ești. Ai fost tot ce mi-am dorit mereu și ai plecat luând cu tine TOTUL. Mi-a rămas în inimă tatuat numele tău și tu știi asta. Tu încă nu știi cine ești iar eu… sunt cel mai prost din toți câți există. Fără să știm, când ne-am sărutat ultima oară, ne-am sărutat de despărțire.
Și când vei plânge pentru că nu te îmbrățișează…
Când vei vrea să te iubească el…
Am fi putut fi TOTUL, construindu-l din NIMIC. Dar totul s-a terminat, ca majoritatea lucrurilor. Dar nu asta m-a distrus. M-a distrus faptul că eu credeam că totul va fi bine, că totul depindea de timp, că vom fi împreună mai devreme sau mai târziu (preferam mai devreme). Și poate graba asta a făcut ca lucrurile să meargă prost. Ne-am grăbit și-am căzut în abis. Încă mai cred că lucrurile ar fi mers mult mai bine decât ne merg acum dar… de ce să sufăr? Am putea să ne prefacem că n-a fost niciodată nimic.
Suntem doar doi străini, acum… doi străini ce împart niște amintiri…

Mi-e dor… mi-e atât de dor de tine…

Vino

Ce s-ar întâmpla dacă ți-aș spune că pot șterge durerea și tristețea?
Ce s-ar întâmpla dacă ți-aș insunua că, lângă mine, ai putea zbura fără să te gândești, măcar o clipă, că nu ai aripi? M-ai crede?
Și dacă ți-aș spune că te aștept de mai mult timp decât îmi pot aminti? Te-ar surprinde asta?
Vino cu mine și te voi învăța să dormi pe nori fără a-ți desprinde picioarele de pe pământ! Să facem din fericire, nu un scop ci un stil de viață. Fii tu! Fără temeri, fără prejudicii, fără inhibiții… Fă ca râsul tău sincer să fie contagios, transformându-se într-o epidemie, a cărei vindecare să n-o caute nimeni. Complexitatea vieții e simplă, dacă ai „ochelarii” potriviți. Vino cu mine și-ți voi arăta toate astea și mai multe…

Cu drag, Valeriu.

Gânduri

Alegându-te pe tine, am ales imposibilul. Dar inimii mele îi plac provocările. Am ales să mă îndrăgostesc, fără să mă gândesc la durerea ce m-ar putea mistui. Ai creat, înlăuntrul meu, vise, iluzii, zâmbete… dar acum sunt distruse… însă bucățelele sunt acolo, și tresaltă pline de speranță ori de câte ori îmi scrii sau vorbești…
Urăsca faptul că nu sunt unicul, dar iubirea îmi joacă feste ori de câte ori mă gândesc la ochii tăi, îmbrățișările pe care încă nu ți le-am dat… și iar mă îndrăgostesc… iar, și iar, și iar… Știu că niciodată nu vei fi o amintire… ci te vei fi transformat în visul meu… în aspirațiile mele… Și, într-o zi, nu voi mai suporta și-ți voi spune tot ceea ce ai însemnat pentru mine… pentru acest necunoscut.
Ce naiv…

Poți pleca

Nu pot lăsa să dispară oxigenul de care am nevoie zi de zi. Nu-mi pot lăsa inima distrusă pentru că nu am încercat. Nu ești doar o prietenă: ești TU! Zâmbetul tău… acei nenorociți fluturi pe care-i simt ori de câte ori te văd… Ești acel „Pentru totdeauna” pe care-l văd în viitor. Ești fiecare lacrimă ce-mi scaldă ochii ori de câte ori ne certăm. Ești tu și fiecare sărut pe care încă nu ți l-am dat. Și… ești cea pe care sunt pe cale să o pierd pentru că am fost fraierul ce-a pierdut timpul ce-l mai aveam de petrecut împreună… de teamă. Acum, bine… poți pleca… pentru că fraierul ăsta e viteaz, acum… acum poate respira știind că a încercat și știe că va pierde…

Bun rămas

Mi se pare amuzant! Chiar credeai că voi fi alături de tine, mereu, chiar și după toate astea? Că te voi iubi o eternitate chiar dacă nu mă băgai în seamă? Vreau să știi că s-a terminat! Îmi pot continua drumul singur. Că fără să-mi dau seama, am uitat de tine! Nu mai am nevoie să mă îmbrățișezi ca să mă simt mai bine și nici să te văd zâmbind pentru a fi fericit! NU! Acum, tot ce vreau, e să ies cu prietenii și să mă distrez ca niciodată! Și… de ce nu, să cunosc o fată care să știe să mă aprecieze așa cum tu nu ai știut s-o faci. Nu am nevoie de tine. De fapt, NU MAI AM nevoie de tine! Am amintirile cu tine care valorează mai mult… Chiar dacă, trebuie să recunosc, întotdeauna voi păstra amintirea sărutărilor tale; n-au fost multe dar au fost de neuitat. Sper să te bucuri de viață așa cum am eu de gând să o fac. Acum, mai mult ca niciodată…

Destin jucăuș

Într-o zi, destinul a decis că trebuie să cunosc pe cineva care mă va schimba, că, într-un moment, cineva își va intersecta drumul cu al meu. Niciunul din noi nu știa asta dar destinul avea totul bine pus la punct. Așa că, în puțin timp, o necunoscută a început să-mi știe viața și fiecare colțișor al inimii, fiind în același timp motivul meu de a zâmbi zi de zi.
Puțin câte puțin m-a făcut să cred că ÎNCĂ MAI EXISTĂ PERSOANE MINUNATE! M-a făcut mereu să zâmbesc și știu că într-o zi, va deveni cea mai frumoasă amintire avută vreodată. Și, dacă într-o zi, pleacă, o voi reinventa! Pentru că știu că nu voi putea trăi fără ea lângă mine.
Și știu sigur că niciodată nu va înceta să existe pentru că-mi voi zgândări memoria continuu, ca să-mi amintească de ea. Și știu că nu sunt cel mai bun sau important lucru din viața ei dar, chiar și așa, găsește timp pentru mine.
Era doar o necunoscută dar, în puțin timp s-a transformat în tot ceea ce am. E EA! Și dacă într-o zi n-o voi mai putea vedea sau spune cât de minunată și unică e, vreau să știe de acum (și să nu uite) că puține sunt ca ea și.. eu am găsit-o!

Un nou început

E timpul pentru un nou început. E timpul să scriu un nou capitol în viața mea. O nouă poveste din care tu nu faci parte. Tu ai vrut asta, așa că nu mai e nimic de făcut. Poate, nu direct dar.. comportamentul tău a dus la ruptură… Întotdeauna am fost un bărbat care nu renunță cu una cu două și am încercat de-atâtea ori să fac lucrurile să funcționeze între noi… Dar, ca orice altă ființă umană, și eu obosesc… ajung la limită…
Nu-ți pot promite c-o să fiu bine pentru că știu sigur că îmi va fi greu să mă recuperez dar, cu timpul, pote că voi reuși să-i regăsesc un sens vieții mele…

A fi sau a nu fi… puternic

În fond, tuturor ne place să credem că suntem puternici. Că putem lupta împotriva a tot ce vine, că am putut fi puternici cu ceea ce a fost ieri și că vom putea ține piept cu ceea ce va veni mâine. Dar, în adâncul sufletului nostru știm că nu e așa. Pentru că, să fii puternic, nu înseamnă să ai o carapace dură sau să te ascunzi în spatele unei măști. Să fii cu adevărat puternic înseamnă să accepți cum ești cu adevărat. Să știi că poți fi rănit dar să te ridici. Înseamnă să accepți durerea și s-o digeri; și asta n-o poți face de pe-o zi pe alta: ai nevoie de timp. Dar, cum avem tendința să fim nerăndători și nu ne place să așteptăm, alegem întotdeauna drumul cel mai scurt. Alegem să ne costumăm în ceva ce nu suntem și să ne prefacem. Da! Să ne prefacem: asta ne place mai mult decât orice. Tuturor ne place să ne prefacem că loviturile pe care le primim nu ne dor, să zâmbim în fața tuturor, să ieșim în stradă părând puternici, pentru ca nimeni să nu știe că, de fapt, suntem rupți în bucățele, pe dinăuntru. Că suntem atât de distruși încât ne umplem timpul cu orice prostie, oricât de mică, doar ca să nu ne gândim la asta, pentru că doar gândindu-ne, ne-ar durea. Numai că, uneori… DOAR UNEORI, trebuie să încetăm să mai fim atât de „puternici” și să privin înlăuntrul nostru și să ne relaxăm pur și simplu. Nu vrem să o facem, e adevărat, pentru că asta ar însemna să avem parte de o zi tristă… Dar TREBUIE.

Cum? E simplu: Pui melodiile tale preferate, te întinzi în pat și, dacă e nevoie să plângi… plângi! Plângi atât cât e nevoie! Asta nu te face să fii slab ci… te face UMAN. Trebuie, uneori, să încetăm să mai fim puternici pentru că, avem atâta suferință în noi încât, odată și-o dată va exploda. Și poate nu va fi cel mai bun moment pentru asta.

Te-am ales…

Iti cunosc slabiciunile, gandurile si as putea spune, curajul. Ti-am simtit teama si bucuria, frica de necunoscut si de nou. Ti-am urmat fiecare centimetru de piele cu mangaierile mele, iti cunosc adevarata culoare a ochilor si stalucirea din ei cand ma vad. Sunt parte din sufletul tau, din inima ta, din viata ta. Te pot recunoaste dupa mers, parfum sau doar dupa clinchetul zglobiu de clopotei din rasul tau. Sunt stapanul viselor tale dar acum…
Fugi! Ascunde-te! Fugi de ceea ce suntem, de ceea ce simti! Dar cand vei vedea ca ceea ce avem noi nu vei mai intalni vreodata, intoarce-te! Te voi astepta cu un sarut, un “Te iubesc” si o imbratisare de aia… de “Mi-a fost un dor nebun de tine!”. Si-ti spun acum, “Adio” cu multa durere, nu pentru ca vreau, ci pentru ca TU ai ales pentru amandoi…

Jocurile copilăriei

Când eram mic, o simplă floare putea prezice dacă acea persoană de care eram „îndrăgostit”, mă iubea sau nu. Când mai erau doar câteva petale de smuls și știam că va ieși „Nu mă iubește”, schimbam imediat ordinea, să fiu sigur că va ieși un „Mă iubește!”. Odată cu trecerea timpului, am încetat să mai cred în asta și am început să gândesc… de cele mai multe ori, prea mult. Știu că e infantil să mai cred în acel joc dar… într-un fel sau altul, facem același lucru chiar și acum… doar că, de data asta, fără a folosi flori…