Am păstrat adânc in suflet mirosul ploii într-o zi fierbinte de vară, zâmbetul tău de copilă dulce si parfumul ce-ai lăsat pe perna-mi în ziua când ai plecat. .
Am rămas mut, realizând că nu te voi mai revedea. Tu vrei să zbori iar, lângă mine, te vei simți captivă. Așa că, te las să-ți întinzi aripile și să te lași purtată de vânt. Un vânt ce te va duce departe… Departe de mine…
Dar voi purta meru, în suflet, mirosul ploii, zâmbetul tău de copilă dulce și ochii ăia… Doamne, ochii ăia!…
Tag: scrisori de dragoste
Scrisoare catre Destin
Draga Destinule,
Cum iti merge? Sunt sigur ca foarte bine. Sunt sigur ca iar te destrezi cu vreunul din jocurile tale, ca de obicei. Gresesc cumva?
Stiu, acum ceva vreme am intalnit o fata. E extraordinara! Imi place mult de tot. Cum zambeste, cum vorbeste, cum e ea, in general… Imi place totul! Si ori de cate ori o vad, mii de fluturi imi danseaza in stomac.
Stiu, draga Destinule. Am stiut din prima clipa in care am vazut-o. Am fost sigur ca e un alt joc de-al tau. Stiam ca nu va fi a mea. Nu te plictusesti niciodata de jocurile astea, asa-i? Esti prea crud, stii? Iti place sa ma vezi plangabd, suferind, disperat… Inchis in lumea mea, prizonier al durerii si al fricii… Draga Destinule, am obosit si eu… Sunt prea obosit sa mai lupt cu tine. Nu mai vreau sa fiu sclavul tau, dar stiu ca nu e dupa mine. E greu sa traiesti asa… Sclav al destinului. De ce te porti asa? De ce esti atat de crud?
Astept raspunsul tau.
Cu drag, Valeriu
Lumini
Când ai apărut în viața mea, o lumină s-a aprins în inima mea, ca un fulger. Era lumina iluziilor pierdute și regăsite. Apoi, mi-ai spus ceva ce-a făcut ca acea lumină să se stingă brusc,
lăsându-mă să stau complet, în întuneric. Acel întuneric era „lumina” fricii. Apoi, ai fost aceeași dintotdeauna, ba chiar mai bună decât niciodată; și luminița iar s-a aprins… Iar mi-a fost luminată inima… Din păcate, această luminiță nu strălucește ca înainte. Doar pâlpâie… intermitent, ca și cum s-ar putea stinge în orice moment.
Știi? La început credeam că asta e lumina Speranței; o speranță pentru tine… Dar cu fiece zi ce trece, îmi dau seama că nu e așa…
Scrisoare către o străină
Nu m-ai lăsat niciodată să îți arăt cum sunt cu adevărat. Nu mi-ai oferit nici o șansă
prin care să-ți arăt ce ți-aș putea oferi: ce ai putea fi alături de mine. Ești singura ce mă face să mă simt viu, ce-mi oferă energia de care am nevoie să mă mișc. O iau razna doar cu o privire de-a ta. Știu că aș rămâne fără respirație, mut chiar, dacă mi-ai șopti numele sau m-ai atinge. Habar nu ai ce trezești în mine. Flacăra dinlăuntrul meu se trezește când îmi vorbești și se stinge dacă nu-mi scrii, măcar… Pentru că tu, fără a fi prima, vei fi întotdeauna unica.
Spune-mi
Spune-mi că nu mai simți nimic… că nu mai ai emoțiile pe care le aveai când știai că mai e puțin până să ne revedem. Că nu mai ai un zâmbet de la o ureche la alta când mă vezi și nu mai tresari atunci când cineva-mi pomenește numele. Că nu te mai gândești la mine nici măcar o secundă și că statusurile mele nu-ți mai oferă nici o speranță. Spune-mi că nu mai fierbi dacă cineva-mi face avansuri; că nu-ți mai amintești cu drag de momentele petrecute alături de mine și că sărutările mele au fost doar un capriciu al tău: că nu ți-a păsat de ele. Spune-mi că nu-ți pasă dacă râd sau plâng și că, pentru tine, nu contează dacă sufăr… că nu mă mai vrei lângă tine.
SPUNE-O!
În schimb, îți promit că n-o să te mai deranjez niciodată!…
Gânduri
Alegându-te pe tine, am ales imposibilul. Dar inimii mele îi plac provocările. Am ales să mă îndrăgostesc, fără să mă gândesc la durerea ce m-ar putea mistui.
Ai creat, înlăuntrul meu, vise, iluzii, zâmbete… dar acum sunt distruse… însă bucățelele sunt acolo, și tresaltă pline de speranță ori de câte ori îmi scrii sau vorbești…
Urăsca faptul că nu sunt unicul, dar iubirea îmi joacă feste ori de câte ori mă gândesc la ochii tăi, îmbrățișările pe care încă nu ți le-am dat… și iar mă îndrăgostesc… iar, și iar, și iar… Știu că niciodată nu vei fi o amintire… ci te vei fi transformat în visul meu… în aspirațiile mele… Și, într-o zi, nu voi mai suporta și-ți voi spune tot ceea ce ai însemnat pentru mine… pentru acest necunoscut.
Ce naiv…
Poți pleca
Nu pot lăsa să dispară oxigenul de care am nevoie zi de zi. Nu-mi pot lăsa inima distrusă pentru că nu am încercat. Nu ești doar o prietenă: ești TU!
Zâmbetul tău… acei nenorociți fluturi pe care-i simt ori de câte ori te văd… Ești acel „Pentru totdeauna” pe care-l văd în viitor. Ești fiecare lacrimă ce-mi scaldă ochii ori de câte ori ne certăm. Ești tu și fiecare sărut pe care încă nu ți l-am dat. Și… ești cea pe care sunt pe cale să o pierd pentru că am fost fraierul ce-a pierdut timpul ce-l mai aveam de petrecut împreună… de teamă. Acum, bine… poți pleca… pentru că fraierul ăsta e viteaz, acum… acum poate respira știind că a încercat și știe că va pierde…
Un nou început
E timpul pentru un nou început. E timpul să scriu un nou capitol în viața mea. O nouă poveste din care tu nu faci parte. Tu ai vrut asta, așa că nu mai e nimic de făcut.
Poate, nu direct dar.. comportamentul tău a dus la ruptură… Întotdeauna am fost un bărbat care nu renunță cu una cu două și am încercat de-atâtea ori să fac lucrurile să funcționeze între noi… Dar, ca orice altă ființă umană, și eu obosesc… ajung la limită…
Nu-ți pot promite c-o să fiu bine pentru că știu sigur că îmi va fi greu să mă recuperez dar, cu timpul, pote că voi reuși să-i regăsesc un sens vieții mele…
Scrisoare de adio
Taci! Ascultă, doar. Pentru un moment, nu respira; închide ochii și concentrează-te. Asculți, da? E inima mea! Nu ești conștientă de schimbările pe care TU le faci înăuntrul ei. Dar astăzi, îți voi explica eu. Știi momentele alea în care ochii tăi mă privesc cu dispreț? Ei, atunci e momentul în care se face mică-mică… Îți amintești cuvintele, frazele pe care le scoteau buzele-ți, vrând să mă rănească? Eu am tăcut… însă ea a plâns. Îți amintești când m-ai făcut să mă simt inferior? Atunci a fost momentul în care s-a frânt în două… Astăzi, au rămas două părți din ceea ce a fost o singură inimă ce încearcă să supraviețuiască orelor, uitării și… ție. Nu voiam nimic ieșit din comun, pur și simplu pe cineva care să mă iubească. Să se comporte cu mine așa cum merit. Și dacă nici acum nu înțelegi, TU erai specială. Nu pentru cine ești ci pentru că erai cu mine. Poate că nu ți-ai dat seama că, ceea ce era frumos, nu era doar chipul tău, ci ceea ce vedeai in ochii mei ce te priveau. Nu că ai fi tu unică, ci doar eu… îndrăgostit. Chiar și așa, încerci să menții acea superioritate, fără să-ți dai seama că tot ce-a fost mai frumos în viața ta… e că eu ERAM parte din ea. Îți mulțumesc pentru faptul că nu mi-ai oferit șansa de a te cunoaște cu adevărat… probabil m-ai fi dezamăgit, după cum spuneai chiar tu.
Problema e că… încă mai port amintirea ta… De ce-aș minți? N-am încetat să te iubesc. Încearcă să găsești pe cineva care să simtă pentru tine măcar jumătate din ce am simțit eu în prima zi când te-am văzut…
N-ai înțeles nimic, așa e? Mi-am dat seama. Vezi? Aici e problema: eu am sentimente… Tu, însă…