Toată lumea crede că viața mea e perfectă; că am de toate și că pentru mine e ușor să trec peste orice. Că sunt bine mereu dar… nu e totul așa cum pare. Știu: din exterior totul pare 
astfel dar, privite din interior, lucrurile se schimbă. Totul e invers. Bine-nțeles că am și bucurii, am parte de lucruri frumoase însă… există și tristețe, voci stinse… ce strigă după ajutor. Din fericire, nu se întâmplă prea des. În mod normal, toți știm să ascundem tristețea în spatele unui zâmbet și să părem puternici, de parcă nimic nu ne-ar putea doborî. Dar, asta… numai până se lasă seara…
Toți credem despre anumite persoane că au o viață perfectă și tocmai, datorită acestui fapt. Mascarea realității și afișarea acestui zâmbet.
Toți, gândim că este mai bine să oferim un zâmbet celor din jurul nostru..deși, în inima noastră stă ascuns un pumnal. Viața este un teatru, o scenă, iar noi actorii ei, jucăm un rol în fiecare zi. Ne transformăm în ceva ce pur și simplu nu suntem..coborâm de pe scenă, doar când suntem singuri.
Noi alegem să zâmbim. Zâmbetul este un dar (pentru cei din jur), o armă care, credem noi că, ne face mai puternici. Cert este că nu putem să fim tot timpul fericiți, dar zâmbind, putem deveni.
Fericirea nu se citeste in zambete ci in sclipirea ochilor 🙂
Valeriu, fericirea este oriunde. Trebuie doar sa stii sa o gasesti.